Pentru Essence Luxury Spa din Cluj-Napoca, am creat obiecte personalizate care reflectă identitatea de brand. Ne-am adaptat paletele cromatice și vibe-ul general, folosind materiale naturale, precum lemnul de fag, combinate cu elemente premium care oferă contrast, cum ar fi plexiglasul bronz. Astfel, am realizat frame-uri pentru mesaje, tablete inscripționate pentru recenzii, suporturi de pahare etc.
Pentru salonul Caracter din Cluj, un spațiu de hairstyling dinamic și recunoscut internațional, am creat un semn luminos care reflectă perfect identitatea brandului. Acest semn, realizat în stil halo, combină plexiglasul bronz cu iluminarea din spate, creând un efect elegant. Reflectând spațiul înconjurător, literele din plexiglas bronz se armonizează perfect cu lumina de fundal și textura organică a peretelui, oferind un contrast spectaculos. Într-o perioadă de rebranding, semnul nostru a inspirat salonul să adopte nuanțele de bronz în întreaga lor identitate vizuală. Astfel, punem în valoare background-ul nostru artistic și capacitatea de a reflecta valorile și personalitatea fiecărui client într-un mod creativ.
Pentru QUB – un spațiu unde educația își ia libertatea să se joace – am imaginat o serie de semne luminoase care nu doar indică, ci invită. Instalații de tip signalistică, sculptate cu precizie digitală, unde lemnul cald debitat la laser întâlnește plexiglasul colorat.
Am realizat plăcuțe luminoase cu logo-ul QUB, folosind tăietură laser de înaltă precizie, inserate într-o casetă din placaj stratificat. O alăturare de materiale ce pulsează între natural și sintetic.
Plexiglasul neon, iluminat în cant, își trimite lumina prin muchii și zonele gravate, ca un fir optic de culoare pură. În contrast, plexiglasul mov absoarbe, încarcă și topește lumina într-o umbră catifelată. Împreună, generează o tensiune vizuală între reflex și abis, între umbră și lumină.
„Onda for Her” este o colecție de bijuterii realizată din resturi de plexiglas dichromatic, recuperate din alte proiecte și transformate prin tăiere laser în bijuterii statement de autor.
Fiecare piesă explorează transparența și reflexia, schimbându-și nuanțele în funcție de lumină și unghiul din care este privită. Designul e minimalist, dar expresiv—gândit să completeze o prezență, nu să o acopere.
Proiectul îmbină estetica contemporană cu o abordare sustenabilă, aducând în prim-plan ideea că și materialele „rămase” pot avea o viață nouă, valoroasă.
Proiectul "Tree Gather" este o celebrare a diversității și conexiunii, o creație inspirată din spiritul prieteniei și al sărbătorilor. Realizat în colaborare cu artista Catrinel Săbăciag, acest set de suporturi pentru lumânări este o metaforă a grupurilor de prieteni, fiecare brăduț stilizat având propria personalitate.
Fiecare piesă, realizată din placaj și debitată la laser, reflectă o individualitate distinctă: "Misfit-ul", care aduce un strop de nonconformism; "The Classy One", epitomul eleganței; și "The Gatherer", care, cu placa sa de plexiglas oglindă aurie, simbolizează centrul grupului, adunând toate aceste personalități într-o armonie festivă.
Proiectul realizat pentru firma IQOS, în colaborare cu agenția de marketing Saatchi & Saatchi, este o poveste vizuală despre contrast și armonie. În acest proiect, Cut Engrave Design a fost artizanul unei experiențe tridimensionale, materializând viziunea artistului Adrian Bălcău. Cinci instalații sculpturale, amplasate strategic în malluri, sunt o sărbătoare a noilor arome lansate de IQOS.
Fiecare instalație evocă frunzele de tutun, suspendate parcă într-o coregrafie etereală. Frunzele, realizate din plexiglas oglindă auriu și mov, sunt gravate la laser și vopsite manual, oferind o textură unică și un joc fascinant de lumini. Aceste frunze se îmbină armonios, creând o atmosferă captivantă care reflectă dinamismul și eleganța brandului.
Proiectul "Murmur" este o creație sculpturală născută dintr-o colaborare remarcabilă între artista Catrinel Săbăciag și Cut Engrave Design. Această instalație site-specific, realizată în inima Sibiului, captează esența zborului în stol al păsărilor, o metaforă a armoniei și unității. Fiecare piesă, debitată cu precizie la laser, este o parte dintr-un tot unitar, așezată cu grijă în panouri de HPL frezate CNC, aducând în prim-plan efectele dicromatice luminoase ale plexiglasului. Această lucrare nu doar că îmbogățește spațiul în care este amplasată, dar și invită privitorul la o reflecție asupra naturii și a interconectivității. O lucrare de artă, născută din inovație și măiestrie tehnologică.
Str. Horea Nr. 78
Cluj Napoca